Despre mine, fără perdea

 

 

M-am născut în Oradea, judeţul Bihor, însă cea mai mare parte a copilăriei am petrecut-o la bunici, în Cluj Napoca, pe bld. Gheorge Doja deasupra "Magazinul Copiilor". Prima mea experienţă la grădiniţă a fost tot în Cluj Napoca, mai exact la "Grădiniţă Universităţii Babes-Bolyai" de pe str. Universităţii nr.7-9.

Cursurile primare, gimnaziale şi liceale le-am urmat în Oradea la Şcoala Generală nr.4, şi respectiv la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu", un liceu foarte exigent şi cu renume în România, ca mai apoi studiile superioare să le urmez în Bucureşti. Sunt absolvent al Facultăţii de Studii ale Integrării economice europene- Universitatea Româno-Americană. Master-ul l-am făcut la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Departamentul de Relaţii Internaţionale.

 

În perioada de studenţie, mai exact în anul I (2005) am decis să mă implic în politică, în cadrul Organizaţiei de Studenţi a fostului Partid Democrat la aceea vreme. De ce? Răspunsul este mult mai simplu decât credeţi. Nu pentru că aveam nu ştiu ce "unchi" sau "mătuşi" prin partid, aşa cum o parte a presei în mod "eronat" a relatat, ci pur şi simplu din curiozitate. Eram curios să aflu ce înseamnă mai exact să faci parte dintr-un partid, dintr-o organizaţie politică studenţească (ce e drept mai puţină politică şi mai multă socializare la acel moment), mai ales că eram într-un oraş străin şi nu cunoşteam foarte multă lume la vremea respectivă.

O bună perioadă de timp m-am implicat în Departamentul Internaţional al organizaţiei unde am avut oportunitatea să aflu ce înseamnă politică europeană (Partidul Popular European, familie europeană din care şi azi facem parte).

Mi-a plăcut atmosfera, mi-au plăcut oamenii pe care i-am găsit acolo şi aşa am ajuns să mă implic mai departe la Organizaţia de Tineret -tot pe relaţii internaţionale la inceput- unde de-a lungul multor ani de zile s-au legat prietenii, care indiferent de viitorul politic vor rezista mai departe. Spre deosebire de alţii, am trecut prin toate etapele treptat în interiorul partidului: de la simplu membru care lipea afişe, până la preşedinte de organizaţie sau Subsecretar de Stat în Guvernul României.

Revenind la partea cu nepotismul din politică, culmea este că nimeni din familia mea nu a fost şi nici nu este implicată politic. Dimpotrivă, ambii părinţi mi-au recomandat să nu fac acest pas.

 

În perioada 2008-2009 am urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare în domeniul Siguranţei Naţionale, din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I" din Bucureşti şi de perfecţionare în domeniul Relaţiilor Internaţionale din cadrul Institutului Diplomatic Român (Ministerul Afacerilor Externe.)

 

În anul 2009 mi-am început activitatea în sistemul public, unde timp de şapte luni am fost consilier în cadrul Direcţiei de Relaţii Internaţionale din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, urmând ca mai apoi timp de un an să ocup funcţia de director al Direcţiei de Relaţii Internaţionale. În Noiembrie 2010 am fost numit prin decizia Prim-ministrului, Subsecretar de Stat la Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului- Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret. Pentru cârcotaşi... am decis să am o secţiune în acest site cu realizările mele din perioada cât am ocupat aceste funcţii publice.

Când PDL a decis să iasă de la guvernare în anul 2012, am plecat din sistemul public la firma familiei, fără a mă refugia pe un loc călduţ din sistemul bugetar, aşa cum mulţi politicieni o fac.

 

În anul 2012 am fost candidatul ARD la Camera Deputaţilor în judeţul Vaslui, colegiul Zorleni. Pentru că şi aici s-au spus multe minciuni despre candidatura mea în acest judeţ, vreau să lămuresc odată pentru totdeauna acest aspect. La momentul respectiv (anul 2012), partidul era într-o situaţie foarte delicată, cu multe supărări, frustrări, convenţii pierdute de unii şi de alţii, care au dus la plecarea din partid a multor oameni (unii valoroşi alţii mai puţin valoroşi), oameni care până nu demult ocupaseră funcţii de demnitate în statul roman cu ajutorul acestui partid, care însă la greu au ales calea cea mai simplă: a nu-ţi asuma o candidatură contra USL-ului, care venea ca un uragan politic şi mătura tot în calea lui. Aşa că am primit un telefon de la preşedintele organizaţiei Bucureşti, din care eu făceam parte, fiind solicitat să candidez la alegerile parlamentare, în judeţul Vaslui. Ştiam ce mă aşteaptă: un judeţ roşu, corupt şi foarte sărac, de fapt cel mai sărac judeţ din ţară. Era evident că şansele mele în acel judeţ şi mai ales în aceea perioadă erau mai mult decât reduse, însă mi-am asumat această misiune din respect pentru colegii mei şi din respect pentru partid. Au urmat o serie de atacuri total nefondate însă, mi-am asumat şi acest lucru.

 

În Ianuarie 2013, imediat după înfrângerea de la alegerile parlamentare, mai mulţi colegi mi-au cerut să formăm o echipă şi să ne asumăm conducerea organizaţiei de tineret. Un lucru foarte onorant, însă ţinând cont de perioadă, putea fi o misiune de suicid politic (un partid care era erodat de o guvernare în perioadă de criză şi care a fost nevoit să ia o serie de măsuri foarte dure pentru populaţie, dar necesare, pentru a evita alte catastrofe economice, un partid în care câţiva lideri au decis să plece încercând să rupă partidul, un partid total demoralizat şi demobilizat). Însă am decis împreună cu o parte dintre colegi să ne apucăm de treabă.Şi ne-am apucat. Au urmat o serie de deplasări prin toată ţara într-un microbuz al partidului, un microbuz care practic devenise parte a vieţii noatre timp de un an jumate.

În ciuda tuturor atacurilor şi greutăţilor prin care am trecut ca partid, de echipă pe care am format-o în cadrul organizaţiei de tineret, sunt foarte mândru. O echipă de tineri care şi-au dediacat foarte mult timp din viaţa lor personală, din bugetul familiei lor pentru reconstrucţie, cărora le mulţumesc şi pe această cale. Am demonstrat că nu mai suntem o echipă politică. Suntem o echipă de prieteni, suntem o familie.

 

În iulie 2014 am pus bazele noului PNL/TNL. Mă simt foarte onorat să fiu copreşedintele celei mai puternice organizaţii de tineret politice din România. O organizaţie cu tradiţie şi cu experienţă alături de o echipă foarte unită şi performanţă, care va avea dificila misiune de a continua procesul de reformare şi modernizare a clasei politice. Şi nu doar de a continua ci de a reuşi... e datoria noastră de onoare!