Salut!
Sunt Sorin, deputatul tău.
M-ai ales în decembrie 2020 pentru un mandat de 4 ani. Sunt aici pentru a te reprezenta în Parlamentul României.
În Camera Deputaților îmi desfășor activitatea în cadrul următoarelor comisii:
Din aceste funcții contribui activ la diplomația parlamentară, în special la întărirea Parteneriatului Strategic dintre Statele Unite 🇺🇸 și România 🇷🇴.
Reprezint România în grupurile de prietenie cu statele:
🇪🇸 Regatul Spaniei
🇪🇪 Republica Estonia
Povestea mea
M-am născut în data de 8 August 1986 în Oradea, judeţul Bihor, însă cea mai mare parte a copilăriei am petrecut-o la bunici, în Cluj Napoca, pe bld. Gheorge Doja deasupra Magazinului Copiilor. Prima mea experienţă la grădiniţă a fost tot în Cluj Napoca, mai exact la „Grădiniţă Universităţii Babes-Bolyai” de pe str. Universităţii nr.7-9.
Cursurile primare, le-am urmat în Oradea la Şcoala Generală nr.4, iar cele gimnaziale şi liceale la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu”, un liceu foarte exigent şi cu renume în România, ca mai apoi studiile superioare să le urmez în Bucureşti. Sunt absolvent al Facultăţii de Studii ale Integrării Economice Europene- Universitatea Româno-Americană. Master-ul l-am făcut la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Departamentul de Relaţii Internaţionale. În perioada 2008-2009 am urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare în domeniul Siguranţei Naţionale, din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” din Bucureşti şi de perfecţionare în domeniul Relaţiilor Internaţionale din cadrul Institutului Diplomatic Român (Ministerul Afacerilor Externe), iar în noiembrie 2022 am absolvit programul Generals, Flag Officers and Ambassadors’ Course (GFOAC) 2-2022 a Colegiului de Apărare NATO din Roma.
La inceputul anului 2023 am avut onoarea să fiu selectat de către Departamentul de Stat al SUA să particip în luna iulie 2023 la programul IVLP- Defense and Security cu tema „U.S. – European Security Challenges”.
După finalizarea programului de la Departamentul de Stat al SUA, am primit vestea ca am fost admis la Universitatea Harvard, la programul „Senior Executives in National and International Security” organizat de Harvard Kennedy School, astfel că în 09 Decembrie 2023 am finalizat cu succes acest program.
Un program de nivel înalt, renumit pentru curriculumul său riguros, care se adresează exclusiv persoanelor care se află în serviciul public în domeniul apărării și securității naționale (profesioniști seniori din întreaga lume – oficiali militari de rang înalt, diplomați, familii regale, politicieni, etc.) și doresc să aprofundeze cunoștințele avute în domeniul securității internaționale.
În data de 20 ianuarie 2024 am absolvit programul „Public Service and Leadership” al Institutului Aspen România, organizat în parteneriat cu prestigiosul INSP – Institut National du Service Public din Franța (fosta École Nationale d’Administration) şi Institutul Aspen din SUA.
Fiind nominalizat de către Ambasada SUA la București, am continuat dezvoltarea academică din domeniul studiilor militare și de securitate, astfel că în luna mai 2024 am absolvit programul Senior Executive Seminar SES 24-06, de la prestigioasa instituție de învățământ militară George C. Marshall European Center for Security Studies din Garmisch-Partenkirchen, Bavaria.
În perioada de studenţie, mai exact în anul I, adică prin 2005, am decis să mă implic în politică, în cadrul Organizaţiei de Studenţi a Partidului Democrat de la aceea vreme, din curiozitate. Eram curios să aflu ce înseamnă mai exact să faci parte dintr-un partid, dintr-o organizaţie politică studenţească, însă ce m-a făcut să rămân angrenat în organizația de studenți a fost mai mult ca sigur socializarea din interiorul acestei organizații la acel moment, mai ales că eram într-un oraş nou pentru mine şi nu cunoşteam foarte multă lume la momentul respectiv.
O bună perioadă de timp m-am implicat în Departamentul Internaţional al organizaţiei unde am avut oportunitatea să aflu ce înseamnă politică europeană (Partidul Popular European, familie europeană din care şi astăzi facem parte).
Mi-a plăcut atmosfera, mi-au plăcut oamenii pe care i-am găsit acolo şi aşa am ajuns să mă implic mai departe la Organizaţia de Tineret -tot în domenilu relaţiilor internaţionale la inceput- unde de-a lungul multor ani de zile s-au legat prietenii, care indiferent de viitorul politic vor rezista mai departe. Am trecut prin toate etapele posibile în interiorul partidului: de la acel membru care lipea afişe, până la funcția de preşedinte al organizaţiei de tineret.
Activitatea în sistemul public am început-o în anul 2009 unde timp de şapte luni am fost consilier în cadrul Direcţiei de Relaţii Internaţionale din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, urmând ca mai apoi timp de un an să ocup funcţia de director al aceleiași Direcții.
În Noiembrie 2010 am fost numit prin decizia Prim-Ministrului, Subsecretar de Stat la Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului- Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret. Am decis să am o secţiune pe acest site unde să prezint activitatea mea din perioada cât am ocupat aceste funcţii publice.
Îmi reamintesc că în 2012 cu susținerea organizației de studenți și cea de tineret, mi-a fost propus să candidez din partea Alianței România Dreaptă, alianță din care făcea parte partidul meu, la Camera Deputaţilor în judeţul Vaslui, colegiul Zorleni. La momentul respectiv în anul 2012, partidul era într-o situaţie foarte delicată, cu multe supărări, frustrări, convenţii pierdute de unii şi de alţii, care au dus la plecarea din partid a multor oameni, unii valoroşi alţii mai puţin valoroşi, oameni care până nu demult ocupaseră funcţii de demnitate în statul român cu ajutorul acestui partid, care însă la greu au ales calea cea mai simplă și anume a nu-și asuma o candidatură împotriva USL-ului, care venea ca un uragan politic şi mătura tot în calea lui. Ştiam ce mă aşteaptă: un judeţ roşu şi foarte sărac, de fapt cel mai sărac judeţ din ţară la acea vreme. Era evident că şansele mele în acel judeţ şi mai ales în aceea perioadă erau mai mult decât reduse, însă mi-am asumat această misiune din respect pentru colegii mei şi pentru partid.
În Ianuarie 2013, imediat după înfrângerea de la alegerile parlamentare, mai mulţi colegi mi-au cerut să formăm o echipă şi să ne asumăm conducerea organizaţiei de tineret. Un lucru foarte onorant, însă ţinând cont de perioadă, putea fi o misiune de suicid politic. Fiindcă rezultatele din 2012 indicau clar că partidul era erodat de o guvernare în perioadă de criză şi care a fost nevoit să ia o serie de măsuri foarte dure pentru populaţie, dar necesare, pentru a evita alte catastrofe economice, un partid în care câţiva lideri au decis să plece încercând să il rupă in două, un partid total demoralizat şi demobilizat. Însă am decis împreună cu o parte dintre colegi să ne apucăm de treabă. Şi ne-am apucat. Au urmat o serie de deplasări prin toată ţara într-un microbuz al partidului, un microbuz care practic devenise parte a vieţii noatre timp de un an și jumătate.
În iulie 2014 am pus bazele noului PNL și unei noi organizații de tineret, Tineretul Național Liberal. Mă simt foarte onorat că am avut șansa să fiu preşedintele celei mai puternice organizaţii de tineret politice din România. O organizaţie cu tradiţie şi cu experienţă alături de o echipă unită şi performantă, care are ca scop dificila misiune de a continua procesul de reformare şi modernizare a clasei politice. Şi nu doar de a continua ci de a reuşi… e datoria noastră de onoare!
Din decembrie 2016 am onoarea să îi reprezint cu mândrie pe clujeni în Parlamentul României.