Sesiunea anuală A.P. NATO, Copenhaga

Săptămâna pentru mine a început la Copenhaga unde alături de alți 250 de decidenți politici din 31 de state membre NATO am participat la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare NATO.
 
Agresiuna Rusiei asupra Ucrainei a reprezentat subiectul principal al discuțiilor, proximitatea conflictului de granița alianței NATO face ca acest război purtat de Vladimir Putin în Ucraina să fie cea mai profundă criză de securitate de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial.
 
În cadrul sesiunii, l-am întrebat pe Generalul Philippe Lavigne, NATO Supreme Allied Commander Transformation, despre măsurile luate de NATO pentru a se asigura că, în pofida coflictului armat dintre Rusia și Ucraina, alianța își păstrează capacitatea de adaptare la schimbare și în același timp ține pasul cu noile cerințe ale războiului.
 
În contextul evenimentelor din Israel, Adunarea Parlamentară NATO și-a exprimat preocuparea, a condamnat atacul și atrocitățile de neconceput împotriva poporului israelian.