România nu a reușit până acum să-și valorifice potențialul său pe plan internațional, puterea sa, resursele, dinamismul și creativitatea fiind ținute captive de către instabilitatea politică și luptele interne recurente, care par a fi simptomele unei etape de tranziție finală, dar incompletă. Pentru ca România să devină ceea ce poate fi, în sensul unui lider regional, un stat membru al UE de top și un partener transatlantic de încredere, atât politicile sale interne cât și internationale, trebuie să se supună unei schimbari majore.
Schimbarea conceptului asupra dezvoltării relațiilor internaționale poate începe doar de acasă. Reprofilarea noastră trebuie să se concentreze în primul rând pe necesitătile regionale, care coincid cu necesitătile comunității internaționale în regiunea noastră: un stat de succes, democratic, o națiune unde noțiunea de stat de drept este “suprema legis”, unde schimbarea spre un sistem politic funcțional vine din interior și este generată de o dorintă puternică a clasei politice de a se reforma, și nu prin inevitabilitatea conditionalitătii internationale, un stat unde sprijinul international şi al UE este perceput ca instrument de succes la nivel national și nu ca o cămașă de fortă conspirativă aplicată pe suveranitatea natională. Regiunea are nevoie de un model. România ar putea oferi modelul de care vecinii noştri au nevoie. În acest moment trebuie să ne uitam şi la reversul medaliei: o economie solidă este în egală măsură necesară în regiune şi constituie deopotrivă elementul cheie al unei guvernări puternice pe care Partidul National Liberal o poate oferi din 2020. Reforma clasei politice interne va avea cu sigurantă un impact pozitiv asupra performanței economice, acesta fiind neajunsul economic structural al țării noastre.
În ciuda problemelor sale, experiența și expertiza României ar putea fi vitale pentru vecinii noștri, aceştia aspirând la aceeași cale a integrării europene și euroatlantice la care ne-am angajat cu mult timp în urmă. Influența României s-ar putea extinde dincolo de candidații evidenti, cum ar fi Republica Moldova. Trebuie doar să depășim neîndemânarea și indecizia ultimilor ani. România ar putea actiona atât ca o legătură între aceste țări și partenerii noștri internationali, cât și ca un mentor pentru cei ce împărtăşesc aceasta aspiratie. Un exemplu elocvent este Republica Moldova, unde promovarea intereselor precum şi acceptarea statului nostru frate de peste Prut în structurile europene şi euroatlantice, se impune a fi privit ca un obiectiv strategic şi ca principalul punct de plecare al politicii noastre externe.
Pentru a realiza acest obiectiv, România va trebui în paralel să lucreze la relatia cu partenerii săi stabili din Europa și de peste Atlantic, atât bilateral, cât și în cadrul structurilor existente și viitoare.
