Aniversare 25 de ani- Directia Generală de Informatii a Apărării

🥇 Astăzi am participat la ceremonia de aniversare a 25 ani de la înființarea Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, din cadrul Ministerului Apărării, ocazie cu care am fost onorat să transmit întreaga mea apreciere, dar și a colegilor mei din Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților personalului și conducerii pentru contribuția la dezvoltarea acestei instituții cu o activitate atât de complexă, mai ales acum, în contextul agresiunii nejustificate și neprovocate a Federației Ruse asupra vecinilor noștri din Ucraina.
 
🪖 Armata României este instituția care se bucură de cea mai mare încredere în rândul cetățenilor, iar activitatea Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării a avut și are un rol foarte important în atingerea și păstrarea nivelului de încredere. În același spirit, activitatea acestei Direcții este unul dintre pilonii care susțin buna cooperare internațională în domeniul apărării, cu precădere în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Aprecierea de care se bucură, atât la nivel intern cât și al partenerilor aliați, reprezintă recunoașterea succesului activității desfășurate, raportat la provocările multiple din mediul informațional.
 
🤝🏼 Deoarece principala resursă a instituției care a determinat acest succes este personalul, am subliniat în intervenția mea din cadrul ceremoniei importanța resursei umane din cadrul Ministerului Apărării, subiect ce include domeniul informațiilor pentru apărare și reprezintă un aspect foarte important în funcționarea oricărei instituții. În acest sens, clasa politică, trebuie să fie conștientă de impactul și riscurile de securitate pe care deficitul de personal îl poate reprezenta în arhitectura de securitate și să găsească soluții pentru creșterea veniturilor celor care lucrează în acest domeniu fiindcă acest aspect are cea mai mare pondere în deciziile celor care aleg sa părăsească sistemul.
 
📝 Cred că deficitul de personal cu care ne confruntăm reprezintă un moment dificil, mai ales într-un context politic internațional în care este foarte greu să poți face față provocărilor din ce în ce mai mari și mai complexe, însă așa cum Ministerul Apărării Naționale a demonstrat de-a lungul timpului, există întotdeauna soluții pentru a răspunde instituțional la emergența factorilor de risc.
 
⏰ Modernizarea Armatei României și implicit a DGIA au reprezentat momente de turnură în istoria noastră care au avut ca rezultat concret o țară modernă, sigură și fidelă valorilor fundamentale democratice.
 
București, 01.07.2024
📸:MApN