Domnule Dragnea, nu banii trebuie să îi luați de la Cluj!

 

Liviu Dragnea: “Sunt municipii care nu mai au nevoie de aceste creşteri, de ex la Braşov, la Cluj”.

Președintele PSD, conducătorul Guvernului și al majorității parlamentare, împarte bugetul statului după cum îi poftește inima. “Cel mai mare buget” întârzie să fie adoptat, însă tridentul Dragnea – Vâlcov - Teodorovici reprezintă o adevărată “troika” pentru români și în special pentru clujeni.

După ce în 2018 bugetul Municipiului Cluj-Napoca a fost ușurat de 28 de milioane de euro, în urma revoluției fiscale, pentru anul 2019 chiar dacă toți clujenii au contribuit la cel mai mare buget, din păcate pentru ei, președintele PSD nu va aloca Clujului fondurile ce i se cuvin.

Ironic întreb, de ce ar avea nevoie clujenii de fonduri? Adică administrația locală a găsit în 2018 în bugetul local bani cu care să facă un studiu de fezabilitate pentru Centura Metropolitană Cluj-Napoca, deși această cheltuială trebuia susținută de Guvern. În plus, clujenii au stadion și sală polivalentă la standarde europene, autobuze electrice pentru transportul public, funcționarul public virtual, wi-fi gratuit în oraș, aplicații create special pentru digitalizarea activității primăriei, spitale modernizate, evenimente culturale și de tineret, au avut chiar și unul dintre cele mai frumoase Târguri de Crăciun din Europa.

Domnule Dragnea, nu banii trebuie să îi luați de la Cluj, ci modelul de guvernanță locală. Un model care are la bază investițiile și unde banii cetățenilor sunt folosiți în interesul lor. România nu devine mai bogată dacă lăsați administrațiile locale performante fără bani. Dacă PSD-ul ar lua modul de guvernanţă locală de la administraţia liberală de la Cluj-Napoca, ar fi un mare câștig pentru ţara noastră.

Toate regiunile merită să se bucure de resursele de care dispun, pe măsura contribuției aduse la bugetul național.

P.S.: Poate vă gândiți să luați un punct de la elevii de nota zece și să îl dați celor cu nota patru fiindcă ei au nevoie de acel punct.