Moțiunea de cenzură și Guvernul Dăncilă

Deputații de Cluj au datoria să voteze moțiunea de cenzură

Rezultatul alegerilor europarlamentare a arătat foarte clar că PSD a pierdut susținerea populară, iar rezultatul votului de miercuri din Parlament a demonstrat că PSD a pierdut și majoritatea parlamentară. Joi 10.10 de la ora 10, am speranța că acest Guvern toxic va pierde și guvernarea. Este momentul să punem capăt unei guvernări care a dat mai multă importanță nevoilor membrilor de partid și a liderilor politici cu probleme în justiție. În ultimi trei ani am vorbit mult prea mult despre justiție și mult prea puțin despre educație, infrastructură sau sănătate și toate astea deoarece liderii PSD aveau și au probleme în justiție. După trei ani este momentul ca problemele românilor să ocupe agenda zilei. Motive pentru demiterea Guvernului Dăncilă au existat și până acum:

  • atacurile din justiție, inflația
  • lipsa investițiilor
  • problemele din educație
  • problemele din sănătate 
  • lipsa infrastructurii de transport.

Din păcate, însă, moțiunile precedente nu s-au bucurat de susținerea a 237 de parlamentari:

Astăzi numărul semnăturilor de pe moțiunea de cenzură este cu 4 peste numărul necesar demiterii guvernului și am convingerea că situația nu se va schimba până joi. Dacă problemele de la nivel național cum ar fi: întârzierea implementării acordului semnat de către România și Statele Unite ale Americii privind Tehnologia 5G care duce la pierderea a 2 miliarde de lei, bani ce ar fi putut fi în bugetul de stat, sau problema desemnării unui comisar european competent și fără probleme de integritate, nu sunt motive suficiente pentru ca deputații aleși în Cluj să susțină moțiunea de cenzură, atunci țin să le reamintesc că nu există comunitate mai vitregită de către acest Guvern precum Clujul.

În 2018 “revoluția fiscală” a ușurat bugetul Municipiului Cluj-Napoca de 28 de milioane de euro. Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă această pierdere puteți să vă gândiți că municipalitatea a construit cea mai modernă sală polivalentă din România cu un buget de 15 milioane de euro. Centura Municipiului Cluj-Napoca nu este și nici nu a fost o prioritate pentru Guvernul PSD, astfel că primăria a decis să facă din fonduri proprii studiul de fezabilitate pentru centură, practic primăria face treaba guvernului. Spitalul regional de la Florești este alt proiect important pentru regiune care așteaptă implicarea Guvernului României. Un proiect realizat în mare parte din fonduri europene dar pentru care nu se găsesc banii de cofinanțare. Pentru reprezentanții Clujului în Parlament există motive mai mult decât suficiente pentru a susține demiterea Guvernului Dăncilă.

București, 06.10.2019

#DeputatDeCluj #RomaniaNormala #MakeRomaniaGreatAgain

 

 

bbf51c0c-abc8-4b15-b218-792214073b9a