Participare la summit-ul „Joacă pentru viață”

Astăzi, 26 septembrie, am participat la evenimentul organizat de către Aspen Institute Romania, Summit-ul Joacă pentru Viață, care își propune generarea de sprijin pentru adoptarea unui Plan Național pentru Activitate Fizică. În calitate de membru al Comisiei pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport din Camera Deputaților, cunosc importanța educației și a sportului în dezvoltarea copiilor.


La eveniment au participat, printre alții, domnul Mircea Geoana, Secretar General Adjunct al NATO și președintele ASPEN România, domnul Pelin Florin, rectorul Universității Naționale de Educație Fizică și Sport, domnul Covaliu Mihai, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român precum și președinți de federații sportive naționale, persoane cu care am colaborat de fiecare dată pentru a susține proiecte legislative sau amendamente care să vină în sprijinul dezvoltării sportului, atât cel de performanță cât și cel de masă.


Fiind deputat de #Cluj mi-a fost foarte ușor să vorbesc despre investițiile în infrastructura de sport, fiindcă municipalitatea clujeană a înțeles importanța acestora în viața comunității.


Până și fostul ministru al sportului, doamna Gabriela Szabo, a lăudat și a dat exemplu Cluj Arena și Sala Polivalentă, BT Arena, investiții făcute de către Municipiul Cluj-Napoca în infrastructura sportivă. În intervenția pe care am avut-o am ținut să scot în evidență faptul că municipalitatea investește și în sportul de masă, un exemplu fiind Baza Sportivă Gheorgheni, cea mai modernă bază sportivă și de agrement din municipiu: 13 terenuri în aer liber, o sală de popice și tenis de masă, o sală multifuncțională, piste de role, biciclete și alergat, precum și zone de activități recreative, alei de promenadă și spații verzi. Baza Sportivă Gheorgheni reprezintă un model de urmat și de către alte autorități publice locale despre ceea ce înseamnă investiție în sportul de masă.

Am fost deschis mereu colaborărilor cu factorii implicați în sport și pot spune că am reușit în câteva rânduri, prin activitatea mea din Parlament, să fiu un sprijin atât pentru Comitetul Olimpic și Sportiv Român cât și pentru federațiile sportive naționale.

Le mulțumesc celor de la ASPEN România pentru invitație și îi asigur că atât timp cât voi ocupa o funcție în statul român, voi sprijini sportul românesc.

#DeputatDeCluj
#JoacăPentruViață

București, 26.09.2019