Audierile miniștrilor de interne și apărare

Astăzi am participat la audierea colegului Cătălin Predoiu și a domnului senator Angel Tîlvăr, cei doi fiind propuși pentru ocuparea funcției de Ministru al Afacerilor Interne (MAI) și Ministru al Apărării Naționale (MApN).
 
Rezultatele foarte bune pe care domnul Cătălin Predoiu le-a avut la Ministerul Justiției, cel mai remarcabil fiind ridicarea MCV-ului, îmi oferă siguranța că va reuși să gestioneze foarte bine activitatea din cadrul Ministerul Afacerilor Interne,. Problema deficitului de personal și scăderea atractivității meseriei de polițist sunt printre situațiile pe care domnul Predoiu va încerca să le rezolve în mandatul său, în plus va avea de continuat lupta politică începută de Lucian Bode pentru aderarea tării noastre la Spațiu Schengen. Drept urmare am acordat un aviz favorabil pentru ocuparea funcției de ministru al afacerilor interne.
Tot un aviz favorabil am acordat și colegului senator de la PSD, domnul Angel Tîlvăr, pentru funcția de ministru al apărării naționale. Este o reconfirmare a domniei sale în funcție după cele 8 luni de când a preluat mandatul de ministru. În această perioadă am apreciat foarte mult colaborarea interinstituțională pe care am avut-o. Întâlnirile, briefingurile și vizitele de lucru pe care le-am avut în această perioadă reprezintă un model de cum ar trebui să funcționeze relațiile dintre Parlament și Guvern/Ministere. Nu a contat faptul că ministerul era condus de cineva de la PSD în timp ce Comisiile din Parlament erau conduse de colegii de la PNL, fiindcă securitatea și siguranța națională nu au culoare politică, fapt ce poate fi confirmat și de colegii care astăzi se află în opoziție.
 
Le doresc mult succes și putere de muncă tuturor celor care de mâine vor forma Guvernul României!
 
 
București, 14.06.2023